Monday, March 27, 2006

Începuturile Încreştinării Neamului Românesc

by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved

Copyright © 2009

Faimoasa danie a unui anume Zenovie, acest candelabru paleocreştin din inima Ardealului, descoperit la Biertan, lângă Sibiu, atestă intensitatea trăirii creştineşti în Transilvania la începutul secolului al patrulea după Hristos.

Ego Zenovius Votum PosuiDupă teoriile marii majorităţi a istoricilor apuseni, creştinismul a ajuns în Dacia doar odată cu trupele Imperiului roman. Într-adevăr, progresele militare ale romanilor la Dunărea de Jos corespund de-a dreptul cu faza de maximă expansiune a acestei uriaşe puteri a antichităţii înalte, apoi celei mai joase. Să fie deci strămoşii noştri creştini, aşa cum credea chiar Virgil Gheorghiu, urmaşii primilor episcopi romani exilaţi şi puşi la cazne în minele din Carpaţi - unde prin saline, sau în galerii metalifere, sunt mai peste tot altare?

Nu cred ! Cetăţenii romani ai secolului întâi după Hristos erau încă în plin Imperiu, şi - în mentalitatea socială, superstiţiile lor faimoase, apoi chiar în obiceiuri - prea departe de a adopta ceea ce vedeau încă a fi doar ca un fel de sectă sau rebeliune provincială. Vaticanul nu are toate arhivele publicate, iar surprizele ne pot încă prinde pe pregătite... Primii creştini din interiorul regiunilor estice ale Imperiului roman, probabil în majoritate, au trecut Dunărea înspre miază-noapte, în afara Imperiului, încă din secolul Întâi d. Hr., tocmai pentru a evita primele persecuţii sistematice. Acestea au fost organizate de exemplu de câtre autorităţile imperiale provinciale peste tot, în vremea împăratului Nero. De altfel, trupele imperiale, cu excepţia câtorva sutaşi luminaţi, nu erau nici criptocreştine, nici încă nord-dunărene, necum majoritar creştineşti în timpul „ Imperiului înalt ” apoi a începutului celui de giosu...

Dar dacii erau mobili, proverbial de mobili, chiar versatili, apoi înalt spiritualizaţi, cum nu poate contesta nici un autor antic. Mai mult, firea neamului lor este veche, munteană, independentă, o fire nu de piraţi ci de „ navigatori ai uscatului ”. Trec de apologia priceperii lor de a se informa, sau a reţelelor de călători isteţi pe care le aveau peste tot în Imperiu, din Britania până în Bitinia, Capadocia, ori Palestina pentru a rezista unui vecin atât de pretenţios. În fine, greutatea remarcabilă a faptelor descoperite de arheologi, coroborată cu „ Tradiţia creştină ”, şi cu cercetarea scriitorilor antichităţii, ca şi a primelor acte sinodale din secolul al patrulea, înclină balanţa opiniilor mele - dar mai ales aceea a unor anumiţi specialişti contemporani din interiorul ortodoxiei, ca tânărul părinte istoric Mihai-Andrei Aldea, către ideea creştinării primare, apostolice a dacilor.

Concluzia acestor gânduri este aceasta : un neam unitar ca dacii este primul neam european creştin. Nu e mult, nici protocronist, dar este logic. Primele cuvinte ale creştinilor în limba strămoşilor, ca şi a noastră, sunt Dumnezeu Tatăl, Biserică, Sfânta Fecioară, Mântuitorul, Raiul, iar, purcede, prooroc, grai, mărturisire, Bobotează, Învierea, Jertfa, Mielul, Sfântul Agneţ, Prescura, Adevărul, Sfinţenia, Fiinţa, Întruparea, acum, de-a pururea, Răstignirea, Groapa, Înălţarea, Sfântul Giulgiu, Sfânta Scriptură, Împărtăşania, Atotţiitorul, apoi dania, predania, strădania, pedeapsa, învăţul, amin, amintirea, smintirea, iertarea, uitarea, mereu, lerui-ler, aho-aho, Ion Sântion, sfârşitul, pământul, jidovii, Patimile, vicleanul, dracul sau iadul- cuvinte unice între limbile neamurilor europene de azi.

Mai presus de analizele lingvistice, aceste cuvinte vechi au mereu o mare actualitate. Ele aproape că poartă cu ele o atemporală cardinalitate ce transcende modele, timpii sau orice altceva dimprejur iar nu din miezul lucrurilor - adstratul de exemplu. Ele fac un tot care parcă ar atrage orice nou cuvânt - să zic, ex-voto - de mi-l îmblânzeşte, mi-l face dulce ori diminutiv, mi-l apropie ori mi-l aduce acasă, în familie.

Ştiu, desigur, că nu sunt deocamdată petice de hârtie pe care să scrie că dacii uite, de pildă, s-ar fi încreştinat şi îmbisericit in corpore înaintea bătăliei de la Tapae. Dar Zeitgeist-ul sub cârma căruia trăim este acela al tuturor vremilor apostatice, smintite, apoi de-a dreptul abuzive. Ori - cum spuneau chiar romanii - abusus not tollit usum. Acestea sunt faptele vii, transmise de oameni vii, în feluri demne de crezare cu mult mai înalte decât „ consemnarea ”, care este deja semn de vestejire a Culturii Duhului. Este imposibil, cel puţin pentru priceperea mea, ca dacii, răspândiţi, apoi spiritualizaţi cum erau, să nu fi fost pregătiţi, de mulţi, în multe vremi, să-l primească imediat, direct, cu totul, pe Mântuitor. Nu însă tot ce a fost este şi scris ! Nu este scris tot ceea ce este - pe hârtie sau lemn sau piatră - şi altfel decât in inima, limba, firea sau amintirea noastră unde sunt toate cele ce merită cu adevărat rostuite, rostite sau bine spuse...

Friday, March 17, 2006

Biserica Neamului Românesc

by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved

Copyright © 2009

Biserica Ortodoxă Română este una dintre bisericile autocefale ale ortodoxiei răsăritene. Majoritatea românilor, cel puţin 20 de milioane după datele recensământului din 2002, aparţin acestei biserici.

Dintre toţi creştinii ortodocşi în lume, românii sunt cei mai numeroşi de după ruşi. Mândria, dar şi smerenia românilor drept-credincioşi este că biserica lor naţională este prima în Europa care a apărut pentru un neam întreg, prima care a fost atestată, şi prima dintre cele apostolice (clădite chiar de către Sfinţii Apostoli).

Bisericile Ortodoxe Răsăritene sunt o parte însemnată din Istoria Bisericii Universale, cuprinzând cele două milenii de viaţă creştină, vieţile exemplare ale sfinţilor, ca şi istoricul instituţional al Bisericii din părţile şi teritoriile istorice răsăritene ale Imperiului Roman până foarte departe spre Asia. Azi Bisericile Ortodoxe Răsăritene sunt tot mai frecventate, mai semnificativ, apoi mai nou - de câtre occidentali, în Europa, Africa, Australia şi în America de Nord.

Biserica Ortodoxă Română nu poate fi desprinsă de Neamul Românesc, deoarece românii sunt creştini şi mărturisitori ai dreptei credinţe încă de la începuturile lor, după cum arată etnogeneza, istoria, limba, arheologia, etnologia, etnografia, şi folclorul ca şi tradiţiile româneşti - în concluzie toată viaţa lor. Neamul Românesc este o categorie a neamurilor cu însemnătate istorică, ideologică, dar mai ales teologică. Neamul Românesc este o noţiune care transcende categoriile discursive, datorită însemnătăţii consideraţiilor eschatologice deasupra filosofiei istoriei. De aici decurge rostul misiunii dreptei credinţe în lume, o lucrare tainică, profundă, deoarece această misiune se produce fără misionarism, în religia tainei, a isihiei, şi a luminii line, cu alte cuvinte prin martori iar nu prin avocaţi.

Teologic, Biserica nu este o instituţie, ci trupul Mântuitorului, „ partea vizibilă a invizibilului ”, Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. De aceea orice încercare de relativizare ori de prezentare restrictivă, strict instituţională sau exclusivistă a Bisericii, numai din punctele de vedere mirene, trădează ceea ce este duhul ei adevărat, atacând astfel direct, chiar dacă fără prea multă minte, fiinţa ei vie.

În limba daco-română ortodoxia se mai numeşte şi dreapta înţelegere, cum arată părintele Rafail Noica. Aceasta duce la „ Dreapta Slavă ”, iar românul este „ drept-credincios creştin ”, ceea ce se poate traduce exact sau „ diortisi ” din grecescul ορθό-δοξος Ορθόδοξος.

Notă editorială
Ce mai încerca să copieze, să taie, să spânzure ori să castreze cenzura universală din lumea mucegăită a criptocraţiei? Articolul de mai sus !

Din umbra de loc falnică a Cleptocraţiei sau a vraiştei în care se ascunde "lumea bună" a Wikipediei Române Apostatice, ce se mai pierde oare, prin diluare mediatică, Google-style? Tot sensul ! Că doar acesta este rostul vraiştei ajunse astăzi stăpâne peste tot !

Acesta este „rostul” amestecului nefiresc, ciopărţit şi şchiop al peticelor recompuse fals. Peticele pe care le potrivim din condei, în văgăună, din tot ceea ce a fost lăsat întreg, nu fac decât să ascundă.

Am priceput în fine că Wikipedia, unde interminabile dispute asupra descrierilor organelor genitale - testes - sunt puse pe acelaşi plan cu martirii este o încercare ratată de a rescrie milenii de istorie fără noţiunea de adevăr.

Este din păcate aceeaşi veche poveste peste tot : a părea, în loc de a fi.

Vreau aici doar un sit smerit, dar : cu sens !!! Deci, desigur, în mica lui smerenie, e doar un punct de vedere oarecare, ca oricare altul, liber... Dar : are sânge prin mădularele sale, e viu, apoi are o valoare fiind doar al meu, fiind trecut cu sudoare prin ciurul, dârmonul, furca, apoi podul casei mele. E un weblog modest, dar e liber!

Apoi e uman, nu-i sclav mecanic, nu e castrat, e ne-diluat, e ne-globalizat, e de ne-cenzurat, e ne-neutralizat, e ne-corectat politic, apoi desigur e ne-wikipedizat.

Am început, Sancho, dewikipedizarea culturii române. Dacă latră cineva după noi, e pentru că noi suntem pe măgari, călare... :- )

Urmează aici, mai sus, ce am scris înainte ca atotştergătorii apostaţi să treacă şi pe acolo...

Biografie Dan Waniek
Medic român ( de la protovasconicul *bade, întregitor, care după Vennemann a dat deponentul - căci nu are pasiv - şi defectivul - căci nu are perfect - Lat. mederi, a vindeca, verb dual, pentru că are complement atât cu dativul cât şi cu acuzativul :-).

Oriunde am fi, peste tot în lume, dacă postim, suntem acasă...Postul Sfintelor Paşti : oriunde am fi, suntem acasă... Realmente suntem la noi peste tot în lume, iar nu credo ut intelligam. Suntem la noi acasă peste tot, ca odinioară autorul epistolei câtre Diognet, guvernatorul Alexandriei... Stâlpul de foc al Duhului Sfânt, Vasile cel Mare, tot astfel spunea dregătorului imperial ce-l tot mustra, apoi iar ameninţa cu exilul :
„ Unde oare mă poţi izgoni, unde nu este Dumnezeu ? ” Posted by Picasa

Thursday, March 09, 2006

Care Este Legea Strămoşească?

by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved

Copyright © 2009

Aceasta este formulată perfect de cel mai mare teolog al secolului XX, drept Ortodoxie şi românism. Ideea părintelui Stăniloae este aceea că neamul este o realitate supra-istorică, aceea de care dăm socoteală la Judecată după ce suntem judecaţi fiecare.

Părintele Dumitru Stăniloae