Lumea crede doar ce aude din presă... quia turpe, quia indignum
Vrem oare chiar totul quia absurdum est?
by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved
Copyright © 2009
Oriunde suntem noi, în dreaptă înţelegere, noi ne rugăm mai întâi să primim sau să păstrăm Duhul, apoi să nu ne lăsăm niciodată.
Prin vocea limpede, atât de umană a părintelui Ioanichie, noi vrem, într-un cuvânt, Adevăr.
Părintele Ioanichie a plecat la Domnul pe 22 noiembrie 2007. Dragul nostru părinte avea o duhovnicie rară, apoi discernământul cel mai bun, acela prea curat ce vine direct din luciditatea smereniei... Aceasta este de fapt singura luciditate, chiar când ea pare a fi stranie! Cine nu crede, să privească extrasul de mai sus, apoi cel de-aici, mai de jos.
Părintele Ioanichie are mereu vie nu doar atât de distincta luciditate a smereniei. Sfinţia sa are har. Ca părintele Ioanichie, noi ne rugăm să fim în Duhul, apoi să nu credem decât în Adevăr. Părintele Ioanichie duce cu el ruga noastră. Dumnezeu să-l ierte!
Monday, December 03, 2007
Saturday, November 24, 2007
"Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu"
"Când Îşi Urmează Destinul, Au Apărarea Lui Dumnezeu..."
"Când şi-l trădează, să se gătească de pedeapsă !"
by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved
Copyright © 2009
Părintele Arsenia Boca spunea că "Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când şi-l trădează, să se gătească de pedeapsă !"
"Când şi-l trădează, să se gătească de pedeapsă !"
by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved
Copyright © 2009
Părintele Arsenia Boca spunea că "Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când şi-l trădează, să se gătească de pedeapsă !"
"Faptul că din partea Sa, Dumnezeu a făcut totul pentru om, pâna şi jertfa Sa pe Cruce, dovedeşte că omul are un preţ imens, necrezut de mare."
"Omul are dimensiunile intenţiei divine: centrul şi sinteza creaţiunii Sale: lumea văzută îmbinată cu lumea nevazută."
"Iată de ce suntem datori a vieţui potrivit acestei intenţii divine; adică să trăim deodată, şi ca persoane văzute, şi ca persoane nevăzute, căci omul are valoarea arătată de jertfa de pe Cruce."
"Când omul trăieşte în adevărata lui valoare, e subiect de istorie, pe când, dacă renunţă la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, în rând cu oricare dintre obiecte, nu mai poartă un nume, ci poartă un număr."
"Deci, ce poate să însemneze coborârea omului la simplă valoare economică, decât o degradare a lui în rândul vitelor, care se vor sălbatici întreolaltă şi-şi vor împinge conducătorii până la marginile nebuniei ?"
"Asta înseamnă treaba unuia, care ar încovoia crinii în gunoi, preţuind mai mult gunoiul decât mirosul crinului."
"Pentru o alunecare a omului de la nume la număr, au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu răspunderi, cu măriri, cu puteri şi cu tot felul de haruri."
"Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxă, fie ei arhierei, preoţi de mir, călugări sau mireni. Înapoi la Sfânta Tradiţie, la Dogmele şi Canoanele Sfinţilor Părinţi ale celor şapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Ferească Dumnezeu !."
"Dar Prin Ce Veţi Trece Voi..."
"Este o vreme de pustiire a neamului"
Părintele arhimandrit Iustin Pârvu spune despre neamul nostru:
by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved
Copyright © 2009
Părintele arhimandrit Iustin Pârvu spune despre neamul nostru:
by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved
Copyright © 2009
'' Prigoane, puşcării, lagăre, temniţe, izolări, înfometări, schingiuiri, umiliri, astea le-am trecut şi noi. Nu mai sînt atât de grozave. Dar prin ce veţi trece voi, aceasta nu a mai fost de la începutul lumii pînă azi. (Părintele arhimandrit Iustin Pârvu) ''Părintele arhimandrit Iustin Pârvu continuă :
'' Stiţi ce sunt toate aceste rele? Ele nu sunt altceva decât un medicament foarte bun pentru sănătatea noastră sufletească. Cu cât un popor este mai încercat, cu cât un popor este mai împilat, mai strâns şi ţinut in stările acestea de ispitire, cu atât poporul acesta va fi mai inţelept şi mai destoinic în a invinge iadul.''Dar tot părintele arhimandrit Iustin Pârvu trage concluzia, iar aceasta trebuie ascultată :
'' Politicienii ştiu că întotdeauna Biserica a fost forţa şi rămâne forţa unui stat, şi de aceea s-au grăbit să o paralizeze. Nu i-au mai dat voie să lucreze şi ne găsim în asemenea haos încât cu greu se va mai putea redresa ceva.''
'' S-a ajuns, din nefericire, la o descompunere înceată a neamului nostru, care va avea o consecinţă extrem de gravă peste 40-50 de ani, când s-ar putea întâmpla să nu mai vorbim în limba română, să nu mai avem unde să ne închinăm într-o biserică ortodoxă română în Moldova de astăzi sau oriunde în ţară.''
'' E o vreme de pustiire a neamului, dar sperăm că Dumnezeu nu ne va lăsa, aşa cum nu ne-a lăsat în toate vremurile grele, când Biserica noastră a fost prezentă în mijlocul poporului, când Ştefan cel Mare, Daniil Sihastrul, Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrân, uniţi cu toţi călugării si călugăriţele din mănăstiri păstrau tradiţia şi continuau istoria. Aceştia erau ei politicieni ? Înainte de toate erau creştini, care ştiau să apere valorile ortodoxiei şi implicit ale neamului...''
Wednesday, August 29, 2007
Cu Noi Este Dumnezeu !
Ecumemismul este nivelarea rugii la treapta ei cea mai joasă
Panerezia Timpurilor Moderne
by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved
Copyright © 2009
Ordodoxia o spune pe cea dreaptă ecumenismului, oricum am scălda noi printre streini (nu doar de vorbă sau de port) erezia asta în copăile mofturoase ale ademenirilor celor mai viclene. Ortodoxia este dreapta înţelegere. Istoric, liturgic, teologic, dogmatic sau canonic, ecumenismul este cea mai mare erezie, este panerezia timpurilor moderne.
Unirea bisericilor care sunt singurele instituţii divino-umane ale lumii contemporane, este opera lui Dumnezeu, iar nu a oamenilor ! Credinţa în care ne întărim duhul nostru este doar aceea a lui Iisus Hristos, a părinţilor, a mărturisitorilor, a mucenicilor de care ne e mai plin azi calendarul decât ne sunt inimile...
Stăpânul nostru este Iisus Hristos, Dumnezeu venit printre noi oamenii ca să ne mântuiască, iar nu un episcop sau altul de Roma care se crede infailibil sau deasupra Sfintelor Sinoade. Părintele Cleopa a spus-o doctorului helvet cel venit să-i ceară sfat ca unui "om sfânt" - sfânt este numai Domnul Dumnezeul nostru. "La ce-ai venit la un cioban ?"
Ce au ei dar de căutat la ciobani ca noi ?
Cum spun părinţii, ecumenismul este coborârea rugii pe treapta ei cea mai de jos, prin chiar voia unor slujitori ai Bisericii, produsul masoneriei, panerezia timpurilor moderne. Pentru ascultarea sirenelor s-au pierdut multe suflete. Glasul mieros al lor începe cu lucruri simple. Primejdia este a uita acele taine asupra cărora nu veghem niciodată destul.
"Moartea, moartea, moartea..."... Gândul la ea este cea mai mare înţelepciune care păzeşte pe om de tot păcatul... Tot sfântul Vasile cel Mare ne face limpede ce ne aşteaptă şi pe noi dacă nu ne mai vindem sufletele, primind mai degrabă exilul : "Unde mă poţi exila unde nu este Dumnezeu?"
Panerezia Timpurilor Moderne
by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved
Copyright © 2009
"S-a ajuns, din nefericire, la o descompunere înceată a neamului nostru, care va avea o consecinţă extrem de gravă peste 40-50 de ani, când s-ar putea întâmpla să nu mai vorbim în limba română, să nu mai avem unde să ne închinăm într-o biserică ortodoxă română în Moldova de astăzi sau oriunde în ţară... Prigoane, puşcării, lagăre, temniţe, izolări, înfometări, schingiuiri, umiliri, astea le-am trecut şi noi. Nu mai sînt atât de grozave. Dar prin ce veţi trece voi, aceasta nu a mai fost de la începutul lumii pînă azi... (Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu)Părintele Iustin Pârvu, care nu mai este stareţ la Sfânta Mănăstire Petru Vodă din 2006, a văzut mai limpede. Părintele Iustin a priceput tot ce ne este pregătit la foc mic în copaia în care ni se face baia mondialismului.
Ordodoxia o spune pe cea dreaptă ecumenismului, oricum am scălda noi printre streini (nu doar de vorbă sau de port) erezia asta în copăile mofturoase ale ademenirilor celor mai viclene. Ortodoxia este dreapta înţelegere. Istoric, liturgic, teologic, dogmatic sau canonic, ecumenismul este cea mai mare erezie, este panerezia timpurilor moderne.
Unirea bisericilor care sunt singurele instituţii divino-umane ale lumii contemporane, este opera lui Dumnezeu, iar nu a oamenilor ! Credinţa în care ne întărim duhul nostru este doar aceea a lui Iisus Hristos, a părinţilor, a mărturisitorilor, a mucenicilor de care ne e mai plin azi calendarul decât ne sunt inimile...
Stăpânul nostru este Iisus Hristos, Dumnezeu venit printre noi oamenii ca să ne mântuiască, iar nu un episcop sau altul de Roma care se crede infailibil sau deasupra Sfintelor Sinoade. Părintele Cleopa a spus-o doctorului helvet cel venit să-i ceară sfat ca unui "om sfânt" - sfânt este numai Domnul Dumnezeul nostru. "La ce-ai venit la un cioban ?"
Ce au ei dar de căutat la ciobani ca noi ?
Cum spun părinţii, ecumenismul este coborârea rugii pe treapta ei cea mai de jos, prin chiar voia unor slujitori ai Bisericii, produsul masoneriei, panerezia timpurilor moderne. Pentru ascultarea sirenelor s-au pierdut multe suflete. Glasul mieros al lor începe cu lucruri simple. Primejdia este a uita acele taine asupra cărora nu veghem niciodată destul.
"Moartea, moartea, moartea..."... Gândul la ea este cea mai mare înţelepciune care păzeşte pe om de tot păcatul... Tot sfântul Vasile cel Mare ne face limpede ce ne aşteaptă şi pe noi dacă nu ne mai vindem sufletele, primind mai degrabă exilul : "Unde mă poţi exila unde nu este Dumnezeu?"
Tuesday, July 31, 2007
Prea Fericitul Teoctist a Plecat la Domnul!
Ieri, ziua 30, luna lui Cuptor, anul Domnului nostru Iisus Hristos 2007
Dumnezeu să-l ierte!
by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved
Copyright © 2009
Azi, 31 iulie, la sicriul Prea Fericirii Sale.
Prea Fericitul Teoctist cu Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Olteniei
Părintele Patriarh, un om din neam, de la rădăcinile sale cele mai bune, a plecat la Domnul. La moartea Patriarhului, Biserica aflată dintr-o dată fără întâistătător, plânge. Dar stă iar tare împreună, pentru că temelia sa e neamul românesc, a cărui nădejde estre mereu Învierea.
Cronicarul scria odinioară: Nasc şi la Muldova omini. Prea Fericirea sa a trăit în partea cea înaltă a firii noastre, de la răsăritul căreia, din partea Botoşanilor, se trage. A fost un mare întâistătător.
Dumnezeu să-l ierte!
(by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2007 danwaniek.org)
Dumnezeu să-l ierte!
by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved
Copyright © 2009
Azi, 31 iulie, la sicriul Prea Fericirii Sale.
Prea Fericitul Teoctist cu Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul OltenieiPărintele Patriarh, un om din neam, de la rădăcinile sale cele mai bune, a plecat la Domnul. La moartea Patriarhului, Biserica aflată dintr-o dată fără întâistătător, plânge. Dar stă iar tare împreună, pentru că temelia sa e neamul românesc, a cărui nădejde estre mereu Învierea.
Cronicarul scria odinioară: Nasc şi la Muldova omini. Prea Fericirea sa a trăit în partea cea înaltă a firii noastre, de la răsăritul căreia, din partea Botoşanilor, se trage. A fost un mare întâistătător.
Dumnezeu să-l ierte!
(by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2007 danwaniek.org)
Monday, July 09, 2007
Apa Isvorului
Ce face apei de isvor lumina lină ?
Un pic de sfinţenie terapeutică…
by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved
Copyright © 2009
Aţi privit odată, bine de tot, adâncul apei de isvor ? Este parcă mai aproape decât suprafaţa… Şi totuşi, încercând cu mâna, ceea ce devine acum, prin setea noastră de a pipăi, fundul apei, ne apare iar mai departe decât oglinda ei. Astfel de paradox pentru ochii noştri cei leneşi este cu mult mai frecvent decât ne-au lăsat să pricepem toate simţurile noastre.
Limpezimea cu totul cristalină a isvorului ne apare ireală. Ne apare, şi nu este, doar pentru că nu vrem să pricepem decât ceea ce percepem… Această pricepere se petrece însă atât de minunat încât adâncul, pe care ar trebui să-l aflăm în străfund, ni se arată totuşi mult mai aproape decât credeam că este când încercam să-l pipăim. Eu cred că adâncul iese la iveală mai aproape decât faţa apei, cea care tremură mai repede, pentru ca noi să ne putem gândi în pace la cele veşnice…
Tot astfel, azi, privind în ochii ei atât de limpezi (fără să-i văd decât cu adâncul sufletului) am înţeles un strop de apă neîncepută : există o structură a lumii care desfiinţează distanţele şi timpii. E o structură blândă, învăluitoare şi discret luminoasă… Uneori iese din fiinţe tot atât pe cât intră în ele. Ea leagă fiinţele dragi între ele, şi printre ele cu înaltul văzduhului. Ea trece de oglinzi şi poate prin săgeata ei chiar şi văz Duhul. Ea e continuă, ca o ţesătură de preţ străvezie, dar prea fină pentru a putea fi pipăită. În această structură totul este continuitate admirabilă. Totul este prezenţă discretă şi atotcuprinzătoare.
Şi legănat în răceala ei atât de plăcută, care mă încălzea cu fiecare strop de apă din isvorul ei, m-am mai gândit, azi : Duhul lucrează această minune. Miracolul continuă în orice clipă. Şi o ţine cât vrei, până ce-ţi umple viaţa toată. Duhul o face tainică şi minunată. Cu totul, ţesătura aceasta ce te îmbracă dacă o primeşti, este de o frumuseţe de-a dreptul firească. Este “ţesătura ontologică”.
Materia devine minunată şi ea, dacă este antrenată firesc întru Domnul. Aspectul tehnic al acestui antrenament se poate numi, dacă vrem să-i zicem matematiceşte, privire cardinală. Enumerarea darurilor materiei astfel pricepute este cardinală, pentru că iese din ordinea greoaie a lumii în care doar oamenii fac regulile. Trăirea în această materie transformată ontologic devine cu totul adevărată. Cu adevărat este minunat să simţi cu ochii şi să pipăi mângăind cu privirea. Este adevărat. Deci cum se face?
Se făcea – aşa de limpede scrie orice descriere pertinentă a realităţii, cum este de pildă liturghia cosmică a basmului – se făcea deci, că tot gândul biruitor în orice clipă era cristalizator ! Oricine primeşte Duhul pregătit, îl poate împărtăşi cu aproapele. Aşa se făcea ţesătura tainei. Ontologic, este vorba de ţesătura realului, adică adevărul. Structural, este vorba de viaţă. Operaţional, am numit calea. Duhul ne mântuie, pentru că într-un chip care nu se poate povesti, este toate cele trei Feţe împreună. Semănând după trup cu noi, Mântuitorul ne aduce, pentru noi, Duh sfânt, ducându-ne pe fiecare, cât cerem, către Tatăl.
Cu materia cea mai grea ţesută fin în taină, totul participă la ea. Lumea este “sădită cu minuni” prin orice strop de lumină lină care cade peste noi sau se întinde prin împărtăşirea noastră. “ Moaşa ” cea pricepută ale cărei mâini aproape că mângâie ţesătura vieţii, moaşa rugăciunii noastre deci, ajută tot greul materiei noastre să fie tors. Apa vie din basm este chiar stropul scurs din această mână feremecată a moaşei. Apa neîncepută este apa în care orice gând bun lucrează ca o sămânţă de cristalizare. Iar viclenia necuratului este în a împinge sfeştania înspre nimicurile vrăjii. Căci unde ne putem vindeca oare prin ceva în care nu este Dumnezeu?
Năvodul vicleanului nu este pentru peştii Domnului. Orice gând care nu luptă să rămână în apă vie strică şi îngreuiază lumea prin păcat. Tu fii sămânţa cristalului celui mai limpede, şi e destul. De puterea apei neîncepute toţi vor să se împărtăşească – de la mincinoasele ospeţe gnostice, până la babele căpăţânoase, trecând prin fiecare dintre noi. Tu fii sâmbure de lumină, tare ca piatra, iute ca săgeata, dar spontan şi nu greoi, şi vei vedea mereu adâncul înaintea oglinzilor.
Adevărul este al bisericii dreptcredincioşilor, pentru că biserica este una prin lucrare dumnezeiască, iar nu omenească - cea prin politicească lucrătură. Calea este a familiei, pentru că numai întreita dragoste a aproapelui - cea a soţiei, cea a soţului şi cea a copiilor - iubeşte frumos pe Hristos. Viaţa este de la rădăcină întru neamul tău, deci cum să-L câştigi pe Hristos fără să-ţi câştigi, sau măcar să nu-ţi sminteşti aproapele, chiar atunci când te sapă ca în lumea românească de azi, doar doar va da de apă?
Lumea reală este, iată, una de minunată taină. În lumea cea adevărată, tot ce se petrece este fără distanţe şi fără garduri. Ïn această lume adevărată, tot ceea ce numim cu ochii noştri coborâtori “ minune ” este de fapt şi de drept doar o structură continuă. Nu minunea este excepţională, ci doar recunoaşterea ei. Această structură este străvezie, dar nu se poate împărtăşi oricum, şi desigur niciodată prin altă forţă decât aceea a apei vii a rugii. Nici agheasma nu se face fără rugă multă!
Lumea nu ţine nici o clipă fără această minune de fiecare clipă a prezenţei continue a Duhului. Cine ia parte la ea, acela trăieşte. Cine se împărtăşeşte din ea şi se face ca ea, acela nu mai moare. Iar cine o construieşte în orice moment, fie şi numai prin lupta gândului în războiul cel nevăzut, acela face şi merită pacea. Numele meu al păcii, care la Pitagora însemna în chip enigmatic "trei" (cf. Theol. Ar. v. I, 16), atestat încă de la pelasgi în forma cea mai veche εἰρήνα, este cum se vede apa din adâncuri a isvorului. Ori făcătorii de pace, “aceia fii lui Dumnezeu se vor chema” ( Mt 5, 9 )
Publicat tot azi în Cazania, în 9 iulie : Pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Pangratie, episcopul Tavromeniei (Taormina) din Sicilia, Sfântului Sfinţitului Mucenic Chiril, episcopul Gortinei din Creta, Sfinţilor Mucenici Andrei şi Prov, care prin foc s-au săvârşit, pomenirea icoanei Maicii Domnului din Koloch, pomenirea icoanei Maicii Domnului Panachrana din Cipru. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Un pic de sfinţenie terapeutică…
Numelui păcii mele
εἰρήνα (Delphi, ~400 î. Hr.)
εἰράνα (Delphi, mai târziu)
εἰρήνη (eirênê)
by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved
Copyright © 2009
Aţi privit odată, bine de tot, adâncul apei de isvor ? Este parcă mai aproape decât suprafaţa… Şi totuşi, încercând cu mâna, ceea ce devine acum, prin setea noastră de a pipăi, fundul apei, ne apare iar mai departe decât oglinda ei. Astfel de paradox pentru ochii noştri cei leneşi este cu mult mai frecvent decât ne-au lăsat să pricepem toate simţurile noastre.
Limpezimea cu totul cristalină a isvorului ne apare ireală. Ne apare, şi nu este, doar pentru că nu vrem să pricepem decât ceea ce percepem… Această pricepere se petrece însă atât de minunat încât adâncul, pe care ar trebui să-l aflăm în străfund, ni se arată totuşi mult mai aproape decât credeam că este când încercam să-l pipăim. Eu cred că adâncul iese la iveală mai aproape decât faţa apei, cea care tremură mai repede, pentru ca noi să ne putem gândi în pace la cele veşnice…
Tot astfel, azi, privind în ochii ei atât de limpezi (fără să-i văd decât cu adâncul sufletului) am înţeles un strop de apă neîncepută : există o structură a lumii care desfiinţează distanţele şi timpii. E o structură blândă, învăluitoare şi discret luminoasă… Uneori iese din fiinţe tot atât pe cât intră în ele. Ea leagă fiinţele dragi între ele, şi printre ele cu înaltul văzduhului. Ea trece de oglinzi şi poate prin săgeata ei chiar şi văz Duhul. Ea e continuă, ca o ţesătură de preţ străvezie, dar prea fină pentru a putea fi pipăită. În această structură totul este continuitate admirabilă. Totul este prezenţă discretă şi atotcuprinzătoare.
Şi legănat în răceala ei atât de plăcută, care mă încălzea cu fiecare strop de apă din isvorul ei, m-am mai gândit, azi : Duhul lucrează această minune. Miracolul continuă în orice clipă. Şi o ţine cât vrei, până ce-ţi umple viaţa toată. Duhul o face tainică şi minunată. Cu totul, ţesătura aceasta ce te îmbracă dacă o primeşti, este de o frumuseţe de-a dreptul firească. Este “ţesătura ontologică”.
Materia devine minunată şi ea, dacă este antrenată firesc întru Domnul. Aspectul tehnic al acestui antrenament se poate numi, dacă vrem să-i zicem matematiceşte, privire cardinală. Enumerarea darurilor materiei astfel pricepute este cardinală, pentru că iese din ordinea greoaie a lumii în care doar oamenii fac regulile. Trăirea în această materie transformată ontologic devine cu totul adevărată. Cu adevărat este minunat să simţi cu ochii şi să pipăi mângăind cu privirea. Este adevărat. Deci cum se face?
Se făcea – aşa de limpede scrie orice descriere pertinentă a realităţii, cum este de pildă liturghia cosmică a basmului – se făcea deci, că tot gândul biruitor în orice clipă era cristalizator ! Oricine primeşte Duhul pregătit, îl poate împărtăşi cu aproapele. Aşa se făcea ţesătura tainei. Ontologic, este vorba de ţesătura realului, adică adevărul. Structural, este vorba de viaţă. Operaţional, am numit calea. Duhul ne mântuie, pentru că într-un chip care nu se poate povesti, este toate cele trei Feţe împreună. Semănând după trup cu noi, Mântuitorul ne aduce, pentru noi, Duh sfânt, ducându-ne pe fiecare, cât cerem, către Tatăl.
Cu materia cea mai grea ţesută fin în taină, totul participă la ea. Lumea este “sădită cu minuni” prin orice strop de lumină lină care cade peste noi sau se întinde prin împărtăşirea noastră. “ Moaşa ” cea pricepută ale cărei mâini aproape că mângâie ţesătura vieţii, moaşa rugăciunii noastre deci, ajută tot greul materiei noastre să fie tors. Apa vie din basm este chiar stropul scurs din această mână feremecată a moaşei. Apa neîncepută este apa în care orice gând bun lucrează ca o sămânţă de cristalizare. Iar viclenia necuratului este în a împinge sfeştania înspre nimicurile vrăjii. Căci unde ne putem vindeca oare prin ceva în care nu este Dumnezeu?
Năvodul vicleanului nu este pentru peştii Domnului. Orice gând care nu luptă să rămână în apă vie strică şi îngreuiază lumea prin păcat. Tu fii sămânţa cristalului celui mai limpede, şi e destul. De puterea apei neîncepute toţi vor să se împărtăşească – de la mincinoasele ospeţe gnostice, până la babele căpăţânoase, trecând prin fiecare dintre noi. Tu fii sâmbure de lumină, tare ca piatra, iute ca săgeata, dar spontan şi nu greoi, şi vei vedea mereu adâncul înaintea oglinzilor.
Adevărul este al bisericii dreptcredincioşilor, pentru că biserica este una prin lucrare dumnezeiască, iar nu omenească - cea prin politicească lucrătură. Calea este a familiei, pentru că numai întreita dragoste a aproapelui - cea a soţiei, cea a soţului şi cea a copiilor - iubeşte frumos pe Hristos. Viaţa este de la rădăcină întru neamul tău, deci cum să-L câştigi pe Hristos fără să-ţi câştigi, sau măcar să nu-ţi sminteşti aproapele, chiar atunci când te sapă ca în lumea românească de azi, doar doar va da de apă?
Lumea reală este, iată, una de minunată taină. În lumea cea adevărată, tot ce se petrece este fără distanţe şi fără garduri. Ïn această lume adevărată, tot ceea ce numim cu ochii noştri coborâtori “ minune ” este de fapt şi de drept doar o structură continuă. Nu minunea este excepţională, ci doar recunoaşterea ei. Această structură este străvezie, dar nu se poate împărtăşi oricum, şi desigur niciodată prin altă forţă decât aceea a apei vii a rugii. Nici agheasma nu se face fără rugă multă!
Lumea nu ţine nici o clipă fără această minune de fiecare clipă a prezenţei continue a Duhului. Cine ia parte la ea, acela trăieşte. Cine se împărtăşeşte din ea şi se face ca ea, acela nu mai moare. Iar cine o construieşte în orice moment, fie şi numai prin lupta gândului în războiul cel nevăzut, acela face şi merită pacea. Numele meu al păcii, care la Pitagora însemna în chip enigmatic "trei" (cf. Theol. Ar. v. I, 16), atestat încă de la pelasgi în forma cea mai veche εἰρήνα, este cum se vede apa din adâncuri a isvorului. Ori făcătorii de pace, “aceia fii lui Dumnezeu se vor chema” ( Mt 5, 9 )
Publicat tot azi în Cazania, în 9 iulie : Pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Pangratie, episcopul Tavromeniei (Taormina) din Sicilia, Sfântului Sfinţitului Mucenic Chiril, episcopul Gortinei din Creta, Sfinţilor Mucenici Andrei şi Prov, care prin foc s-au săvârşit, pomenirea icoanei Maicii Domnului din Koloch, pomenirea icoanei Maicii Domnului Panachrana din Cipru. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Thursday, June 28, 2007
Ne trebuie Ardealul...
Oricât s-au străduit papistaşii, neamul românesc a rămas drept-credincios
by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved
Copyright © 2009
De-ar fi să ne-ngropăm de vii! E greu de imaginat martiriul unui popor pe care oricine l-a vrut schimbat numai pentru că era al locului...
by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved
Copyright © 2009
De-ar fi să ne-ngropăm de vii! E greu de imaginat martiriul unui popor pe care oricine l-a vrut schimbat numai pentru că era al locului...
Saturday, May 12, 2007
Un Pic de Ateism "ştiinţific"
Despre motivaţia politică a ateismului
by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved
Copyright © 2009
Orice neam este cu mult mai uşor de dominat dacă acelui neam i se taie rădăcinile, astfel ca fiii lui să cadă singuri de la Nume la număr. Trista realitate istorică a căderii noastre este aceea că firul conducător al istoriei europene a ultimilor trei sute de ani se poate rezuma prin distrugerea ideii naţionale.
Ori neamurile nu sunt făcute, cum făcătură e toată pseudorealitatea fariseică autoidolatră, ci neamurile sunt create, cum suntem noi oamenii. Cea mai adâncă rădăcină a individualităţii oamenilor, propriul uman, specificul nostru este credinţa. Neamurile sunt deci individualizarea colectivităţii de la rădăcinile ei, părţile întregi ale comuniunii reale, aceea a credinţei. Neamurile nefiind create de oameni, nu pot fi anihilate de oameni, care pot cel mult să se distrugă individual prin păcat, mergând fiecare la moarte irevocabilă în loc de Înviere. Programul anti-neamuri este de aceea o iluzie fariseică. Această eroare, iluzie, sau fals intelectual au fost însă in nuce tot programul fariseic.
În cadrul istoric al revoluţiilor moderne, care au început cu cea franceză şi au culminat cu cea bolşevică (continuând cu cea "neoconservatoare", "globalistă" sau "mondialistă"), mişcarea ateistă (mai precis cea antihristică, apoi cea anticreştină) au constituit fondul sau esenţa tuturor schimbărilor "revoluţionare", mecanismul "progresului" sau filozofia "modernităţii".
Nu contează în pseudoanalizele fariseice ale sistemului de valori ale minciunii organizate nici datele istorice nici nimic altceva decât minciuna per se. Nu a contat în nici o astfel de analiză faptul că "progresul" nu duce nicăieri sau faptul că sute de milioane de crime de stat, democidul, foametea, prigoana, au fost calea acestuia.
Cum se perpetua minciuna ? Ca odinioară "progresistul" comunist bine etichetat de propagandist, erai, în globalism, pe mai departe, sau mai pe scurt, bine văzut, dacă "te dădeai modern", ciocoi, relativizant, "democrat", adhocrat, corporacrat, cleptocrat, etc.
De la Templul Raţiunii în care a fost transformată catedrala Nôtre Dame din Paris, până la distrugerea şi desacrarea zecilor de mii de lăcaşe de cult din Rusia după 1918 şi "ereziile ecumeniste", mersul anti-creştin al istoriei europene a fost dirijat de motivaţia politică a programului secular şi secularizant care poate fi numit "anti-neamuri".
Programul acesta este formalizat în modul cea mai limpede încă de la manifestul lui Adam Weishaupt, primul profesor ateu de drept canonic din istorie, membru activ şi "cadru" internaţionalist avant la lettre din societatea Iluminaţilor bavarezi, o "masonerie din interiorul masoneriei". Ateistul cu program, Adam Weishaupt, este un iezuit răspopit, devenit satanist, luciferian şi nomen odiosum. Programul său a devenit "ateismul ştiinţific" al "ideologiei progresului".
Este vorba de o doctrină ridicată la demnitatea de revelaţie a tergo. Promovată imediat, insistent, apoi adânc penetrant în societatea europeană prin sistemul de organizare al casei Amschel, ea a aflat un corp social nepregătit, naiv apoi chiar bine copt prin agitatori de meserie. Programul ateist şi-a ales un simbol satanic, pentagrama, drept "scut roşu", şi şi-a însuşit apoi hexagrama apoi chiar numele "patronimic" corespunzător. Această impostură intelectuală a devenit în mod fals, fraudulos, apoi nespus de scandalos, tiparul ori programul cu care au fost otrăvite minţile crude ale copiilor în toate statele "lagărului socialist".
Cea mai limpede dovadă a repetării istoriei este că ideea de libertate religioasă a fost vânturată contra sistemului socialist când acesta era planificat să cadă, dar reprimată în 96% din mediile oficiale ale oficinelor "mondialiste" imediat ce zidul Berlinului a căzut. Acum pentru un zid căzut, trei altele s-au ridicat.
Motivaţiile unui agnostic contra ateismului
Ciudat, agnosticismul nu poate face din îndoială o armă antifideistă. Agnosticismul nu poate motiva ateismul. Toată frauda intelectuală a ateismului este demontată prin aceste fapte simple, repetate în istoria intelectuală a ultimelor două mii de ani :
O respingere a Creatorului duce la cultul egolatru al derizoriului propriu. Mai mult : Ateistul crede şi el, "dar crede că nu crede" cum scria Vasile Voiculescu, doctorul scriitor din Rugul Aprins. "Religiile ateiste" contemporane au fost prezise apoi bine descrise de Mircea Eliade. În rezumat, nu există societate umană, istorică, preistorică ori anistorică, în nici un timp cunoscut - fie şi cea virtual-post-modernă - care să nu fie religioasă. Acest fapt a fost remarcat la vremea lui chiar de Cicero.
În privinţa monoteismului, respingerea lui Dumnezeu presupune în prealabil referirea la Dumnezeu, deci recunoaşterea existenţei lui Dumnezeu, deoarece nu poţi respinge ceea ce nu este. Acest fapt logic - remarcat încă de Anselm din Canterbury - constituie faimosul argument ontologic (credo ut intelligam).
Dumnezeu este ens realissimum deoarece nu există nici un nivel (fizic ori imaginat) al realului care să i se poată suprapune. Kurt Goedel, autorul celei mai cuprinzătoare teoreme a incompletitudinii oricărui sistem formal, inclusiv a celor logice (celebrul paradox al lui Goedel) a aflat o demonstraţie excepţională a existenţei lui Dumnezeu. Nu a publicat-o însă, din teama de a nu fi "taxat" drept credincios. Ce jalnic cerc vicios tocmai la cel care sărise de nevoie în cel virtuos ! Petre Ţuţea a observat, admirabil, că intelectul este neputiincios atunci când pretinde a crea adevărul. Adevărul poate fi recunoscut, dar nu creat sau demonstrat. El există. Doar minciuna se inventează. Adevărul, spune limpede, tăios de limpede marele filosof român, nu se poate inventa. Dacă adevărul nu este revelat, atunci el nu există.
Desigur, nu se poate subordona credinţa unei demonstraţii logice. Iar adevărul nu se poate substitui nici unui sistem particular de criterii ale sale. Acesta este veritas secundum fidem a medievalilor, "iar eu nu admit decât Pistis" scria inegalatul Petre Ţuţea. Credinţa este libertatea, singura, prima, şi ultima, deoarce nici Dumnezeu Creatorul nu o impune.
Ateismul este în concluzie caracteristica pseudo-culturală a căderii, expresia ultimă şi forma acută a decăderii individului redus de la nume la număr, care vine de nicăieri şi nu se îndreaptă nicăieri.
by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved
Copyright © 2009
Orice neam este cu mult mai uşor de dominat dacă acelui neam i se taie rădăcinile, astfel ca fiii lui să cadă singuri de la Nume la număr. Trista realitate istorică a căderii noastre este aceea că firul conducător al istoriei europene a ultimilor trei sute de ani se poate rezuma prin distrugerea ideii naţionale.
Ori neamurile nu sunt făcute, cum făcătură e toată pseudorealitatea fariseică autoidolatră, ci neamurile sunt create, cum suntem noi oamenii. Cea mai adâncă rădăcină a individualităţii oamenilor, propriul uman, specificul nostru este credinţa. Neamurile sunt deci individualizarea colectivităţii de la rădăcinile ei, părţile întregi ale comuniunii reale, aceea a credinţei. Neamurile nefiind create de oameni, nu pot fi anihilate de oameni, care pot cel mult să se distrugă individual prin păcat, mergând fiecare la moarte irevocabilă în loc de Înviere. Programul anti-neamuri este de aceea o iluzie fariseică. Această eroare, iluzie, sau fals intelectual au fost însă in nuce tot programul fariseic.
În cadrul istoric al revoluţiilor moderne, care au început cu cea franceză şi au culminat cu cea bolşevică (continuând cu cea "neoconservatoare", "globalistă" sau "mondialistă"), mişcarea ateistă (mai precis cea antihristică, apoi cea anticreştină) au constituit fondul sau esenţa tuturor schimbărilor "revoluţionare", mecanismul "progresului" sau filozofia "modernităţii".
Nu contează în pseudoanalizele fariseice ale sistemului de valori ale minciunii organizate nici datele istorice nici nimic altceva decât minciuna per se. Nu a contat în nici o astfel de analiză faptul că "progresul" nu duce nicăieri sau faptul că sute de milioane de crime de stat, democidul, foametea, prigoana, au fost calea acestuia.
Cum se perpetua minciuna ? Ca odinioară "progresistul" comunist bine etichetat de propagandist, erai, în globalism, pe mai departe, sau mai pe scurt, bine văzut, dacă "te dădeai modern", ciocoi, relativizant, "democrat", adhocrat, corporacrat, cleptocrat, etc.
De la Templul Raţiunii în care a fost transformată catedrala Nôtre Dame din Paris, până la distrugerea şi desacrarea zecilor de mii de lăcaşe de cult din Rusia după 1918 şi "ereziile ecumeniste", mersul anti-creştin al istoriei europene a fost dirijat de motivaţia politică a programului secular şi secularizant care poate fi numit "anti-neamuri".
Programul acesta este formalizat în modul cea mai limpede încă de la manifestul lui Adam Weishaupt, primul profesor ateu de drept canonic din istorie, membru activ şi "cadru" internaţionalist avant la lettre din societatea Iluminaţilor bavarezi, o "masonerie din interiorul masoneriei". Ateistul cu program, Adam Weishaupt, este un iezuit răspopit, devenit satanist, luciferian şi nomen odiosum. Programul său a devenit "ateismul ştiinţific" al "ideologiei progresului".
Este vorba de o doctrină ridicată la demnitatea de revelaţie a tergo. Promovată imediat, insistent, apoi adânc penetrant în societatea europeană prin sistemul de organizare al casei Amschel, ea a aflat un corp social nepregătit, naiv apoi chiar bine copt prin agitatori de meserie. Programul ateist şi-a ales un simbol satanic, pentagrama, drept "scut roşu", şi şi-a însuşit apoi hexagrama apoi chiar numele "patronimic" corespunzător. Această impostură intelectuală a devenit în mod fals, fraudulos, apoi nespus de scandalos, tiparul ori programul cu care au fost otrăvite minţile crude ale copiilor în toate statele "lagărului socialist".
Cea mai limpede dovadă a repetării istoriei este că ideea de libertate religioasă a fost vânturată contra sistemului socialist când acesta era planificat să cadă, dar reprimată în 96% din mediile oficiale ale oficinelor "mondialiste" imediat ce zidul Berlinului a căzut. Acum pentru un zid căzut, trei altele s-au ridicat.
Motivaţiile unui agnostic contra ateismului
Ciudat, agnosticismul nu poate face din îndoială o armă antifideistă. Agnosticismul nu poate motiva ateismul. Toată frauda intelectuală a ateismului este demontată prin aceste fapte simple, repetate în istoria intelectuală a ultimelor două mii de ani :
O respingere a Creatorului duce la cultul egolatru al derizoriului propriu. Mai mult : Ateistul crede şi el, "dar crede că nu crede" cum scria Vasile Voiculescu, doctorul scriitor din Rugul Aprins. "Religiile ateiste" contemporane au fost prezise apoi bine descrise de Mircea Eliade. În rezumat, nu există societate umană, istorică, preistorică ori anistorică, în nici un timp cunoscut - fie şi cea virtual-post-modernă - care să nu fie religioasă. Acest fapt a fost remarcat la vremea lui chiar de Cicero.
În privinţa monoteismului, respingerea lui Dumnezeu presupune în prealabil referirea la Dumnezeu, deci recunoaşterea existenţei lui Dumnezeu, deoarece nu poţi respinge ceea ce nu este. Acest fapt logic - remarcat încă de Anselm din Canterbury - constituie faimosul argument ontologic (credo ut intelligam).
Dumnezeu este ens realissimum deoarece nu există nici un nivel (fizic ori imaginat) al realului care să i se poată suprapune. Kurt Goedel, autorul celei mai cuprinzătoare teoreme a incompletitudinii oricărui sistem formal, inclusiv a celor logice (celebrul paradox al lui Goedel) a aflat o demonstraţie excepţională a existenţei lui Dumnezeu. Nu a publicat-o însă, din teama de a nu fi "taxat" drept credincios. Ce jalnic cerc vicios tocmai la cel care sărise de nevoie în cel virtuos ! Petre Ţuţea a observat, admirabil, că intelectul este neputiincios atunci când pretinde a crea adevărul. Adevărul poate fi recunoscut, dar nu creat sau demonstrat. El există. Doar minciuna se inventează. Adevărul, spune limpede, tăios de limpede marele filosof român, nu se poate inventa. Dacă adevărul nu este revelat, atunci el nu există.
Desigur, nu se poate subordona credinţa unei demonstraţii logice. Iar adevărul nu se poate substitui nici unui sistem particular de criterii ale sale. Acesta este veritas secundum fidem a medievalilor, "iar eu nu admit decât Pistis" scria inegalatul Petre Ţuţea. Credinţa este libertatea, singura, prima, şi ultima, deoarce nici Dumnezeu Creatorul nu o impune.
Ateismul este în concluzie caracteristica pseudo-culturală a căderii, expresia ultimă şi forma acută a decăderii individului redus de la nume la număr, care vine de nicăieri şi nu se îndreaptă nicăieri.
Subscribe to:
Posts (Atom)