Tuesday, July 31, 2007

Prea Fericitul Teoctist a Plecat la Domnul!

Ieri, ziua 30, luna lui Cuptor, anul Domnului nostru Iisus Hristos 2007
Dumnezeu să-l ierte!

by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved

Copyright © 2009

Azi, 31 iulie, la sicriul Prea Fericirii Sale Azi, 31 iulie, la sicriul Prea Fericirii Sale.


Prea Fericitul Teoctist cu Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul OltenieiPrea Fericitul Teoctist cu Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Olteniei


Părintele Patriarh, un om din neam, de la rădăcinile sale cele mai bune, a plecat la Domnul. La moartea Patriarhului, Biserica aflată dintr-o dată fără întâistătător, plânge. Dar stă iar tare împreună, pentru că temelia sa e neamul românesc, a cărui nădejde estre mereu Învierea.

Cronicarul scria odinioară: Nasc şi la Muldova omini. Prea Fericirea sa a trăit în partea cea înaltă a firii noastre, de la răsăritul căreia, din partea Botoşanilor, se trage. A fost un mare întâistătător.

Dumnezeu să-l ierte!

(by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2007 danwaniek.org)

Monday, July 09, 2007

Apa Isvorului

Ce face apei de isvor lumina lină ?
Un pic de sfinţenie terapeutică…
Numelui păcii mele

εἰρήνα (Delphi, ~400 î. Hr.)
εἰράνα (Delphi, mai târziu)
εἰρήνη (eirênê)


by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved

Copyright © 2009

Aţi privit odată, bine de tot, adâncul apei de isvor ? Este parcă mai aproape decât suprafaţa… Şi totuşi, încercând cu mâna, ceea ce devine acum, prin setea noastră de a pipăi, fundul apei, ne apare iar mai departe decât oglinda ei. Astfel de paradox pentru ochii noştri cei leneşi este cu mult mai frecvent decât ne-au lăsat să pricepem toate simţurile noastre.

Limpezimea cu totul cristalină a isvorului ne apare ireală. Ne apare, şi nu este, doar pentru că nu vrem să pricepem decât ceea ce percepem… Această pricepere se petrece însă atât de minunat încât adâncul, pe care ar trebui să-l aflăm în străfund, ni se arată totuşi mult mai aproape decât credeam că este când încercam să-l pipăim. Eu cred că adâncul iese la iveală mai aproape decât faţa apei, cea care tremură mai repede, pentru ca noi să ne putem gândi în pace la cele veşnice…

Tot astfel, azi, privind în ochii ei atât de limpezi (fără să-i văd decât cu adâncul sufletului) am înţeles un strop de apă neîncepută : există o structură a lumii care desfiinţează distanţele şi timpii. E o structură blândă, învăluitoare şi discret luminoasă… Uneori iese din fiinţe tot atât pe cât intră în ele. Ea leagă fiinţele dragi între ele, şi printre ele cu înaltul văzduhului. Ea trece de oglinzi şi poate prin săgeata ei chiar şi văz Duhul. Ea e continuă, ca o ţesătură de preţ străvezie, dar prea fină pentru a putea fi pipăită. În această structură totul este continuitate admirabilă. Totul este prezenţă discretă şi atotcuprinzătoare.

Şi legănat în răceala ei atât de plăcută, care mă încălzea cu fiecare strop de apă din isvorul ei, m-am mai gândit, azi : Duhul lucrează această minune. Miracolul continuă în orice clipă. Şi o ţine cât vrei, până ce-ţi umple viaţa toată. Duhul o face tainică şi minunată. Cu totul, ţesătura aceasta ce te îmbracă dacă o primeşti, este de o frumuseţe de-a dreptul firească. Este “ţesătura ontologică”.

Materia devine minunată şi ea, dacă este antrenată firesc întru Domnul. Aspectul tehnic al acestui antrenament se poate numi, dacă vrem să-i zicem matematiceşte, privire cardinală. Enumerarea darurilor materiei astfel pricepute este cardinală, pentru că iese din ordinea greoaie a lumii în care doar oamenii fac regulile. Trăirea în această materie transformată ontologic devine cu totul adevărată. Cu adevărat este minunat să simţi cu ochii şi să pipăi mângăind cu privirea. Este adevărat. Deci cum se face?

Se făcea – aşa de limpede scrie orice descriere pertinentă a realităţii, cum este de pildă liturghia cosmică a basmului – se făcea deci, că tot gândul biruitor în orice clipă era cristalizator ! Oricine primeşte Duhul pregătit, îl poate împărtăşi cu aproapele. Aşa se făcea ţesătura tainei. Ontologic, este vorba de ţesătura realului, adică adevărul. Structural, este vorba de viaţă. Operaţional, am numit calea. Duhul ne mântuie, pentru că într-un chip care nu se poate povesti, este toate cele trei Feţe împreună. Semănând după trup cu noi, Mântuitorul ne aduce, pentru noi, Duh sfânt, ducându-ne pe fiecare, cât cerem, către Tatăl.

Cu materia cea mai grea ţesută fin în taină, totul participă la ea. Lumea este “sădită cu minuni” prin orice strop de lumină lină care cade peste noi sau se întinde prin împărtăşirea noastră. “ Moaşa ” cea pricepută ale cărei mâini aproape că mângâie ţesătura vieţii, moaşa rugăciunii noastre deci, ajută tot greul materiei noastre să fie tors. Apa vie din basm este chiar stropul scurs din această mână feremecată a moaşei. Apa neîncepută este apa în care orice gând bun lucrează ca o sămânţă de cristalizare. Iar viclenia necuratului este în a împinge sfeştania înspre nimicurile vrăjii. Căci unde ne putem vindeca oare prin ceva în care nu este Dumnezeu?

Năvodul vicleanului nu este pentru peştii Domnului. Orice gând care nu luptă să rămână în apă vie strică şi îngreuiază lumea prin păcat. Tu fii sămânţa cristalului celui mai limpede, şi e destul. De puterea apei neîncepute toţi vor să se împărtăşească – de la mincinoasele ospeţe gnostice, până la babele căpăţânoase, trecând prin fiecare dintre noi. Tu fii sâmbure de lumină, tare ca piatra, iute ca săgeata, dar spontan şi nu greoi, şi vei vedea mereu adâncul înaintea oglinzilor.

Adevărul este al bisericii dreptcredincioşilor, pentru că biserica este una prin lucrare dumnezeiască, iar nu omenească - cea prin politicească lucrătură. Calea este a familiei, pentru că numai întreita dragoste a aproapelui - cea a soţiei, cea a soţului şi cea a copiilor - iubeşte frumos pe Hristos. Viaţa este de la rădăcină întru neamul tău, deci cum să-L câştigi pe Hristos fără să-ţi câştigi, sau măcar să nu-ţi sminteşti aproapele, chiar atunci când te sapă ca în lumea românească de azi, doar doar va da de apă?

Lumea reală este, iată, una de minunată taină. În lumea cea adevărată, tot ce se petrece este fără distanţe şi fără garduri. Ïn această lume adevărată, tot ceea ce numim cu ochii noştri coborâtori “ minune ” este de fapt şi de drept doar o structură continuă. Nu minunea este excepţională, ci doar recunoaşterea ei. Această structură este străvezie, dar nu se poate împărtăşi oricum, şi desigur niciodată prin altă forţă decât aceea a apei vii a rugii. Nici agheasma nu se face fără rugă multă!

Lumea nu ţine nici o clipă fără această minune de fiecare clipă a prezenţei continue a Duhului. Cine ia parte la ea, acela trăieşte. Cine se împărtăşeşte din ea şi se face ca ea, acela nu mai moare. Iar cine o construieşte în orice moment, fie şi numai prin lupta gândului în războiul cel nevăzut, acela face şi merită pacea. Numele meu al păcii, care la Pitagora însemna în chip enigmatic "trei" (cf. Theol. Ar. v. I, 16), atestat încă de la pelasgi în forma cea mai veche εἰρήνα, este cum se vede apa din adâncuri a isvorului. Ori făcătorii de pace, “aceia fii lui Dumnezeu se vor chema” ( Mt 5, 9 )

Publicat tot azi în Cazania, în 9 iulie : Pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Pangratie, episcopul Tavromeniei (Taormina) din Sicilia, Sfântului Sfinţitului Mucenic Chiril, episcopul Gortinei din Creta, Sfinţilor Mucenici Andrei şi Prov, care prin foc s-au săvârşit, pomenirea icoanei Maicii Domnului din Koloch, pomenirea icoanei Maicii Domnului Panachrana din Cipru. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.