Wednesday, August 29, 2007

Cu Noi Este Dumnezeu !

Ecumemismul este nivelarea rugii la treapta ei cea mai joasă
Panerezia Timpurilor Moderne

by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved

Copyright © 2009



"S-a ajuns, din nefericire, la o descompunere înceată a neamului nostru, care va avea o consecinţă extrem de gravă peste 40-50 de ani, când s-ar putea întâmpla să nu mai vorbim în limba română, să nu mai avem unde să ne închinăm într-o biserică ortodoxă română în Moldova de astăzi sau oriunde în ţară... Prigoane, puşcării, lagăre, temniţe, izolări, înfometări, schingiuiri, umiliri, astea le-am trecut şi noi. Nu mai sînt atât de grozave. Dar prin ce veţi trece voi, aceasta nu a mai fost de la începutul lumii pînă azi... (Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu)
Părintele Iustin Pârvu, care nu mai este stareţ la Sfânta Mănăstire Petru Vodă din 2006, a văzut mai limpede. Părintele Iustin a priceput tot ce ne este pregătit la foc mic în copaia în care ni se face baia mondialismului.

Ordodoxia o spune pe cea dreaptă ecumenismului, oricum am scălda noi printre streini (nu doar de vorbă sau de port) erezia asta în copăile mofturoase ale ademenirilor celor mai viclene. Ortodoxia este dreapta înţelegere. Istoric, liturgic, teologic, dogmatic sau canonic, ecumenismul este cea mai mare erezie, este panerezia timpurilor moderne.

Unirea bisericilor care sunt singurele instituţii divino-umane ale lumii contemporane, este opera lui Dumnezeu, iar nu a oamenilor ! Credinţa în care ne întărim duhul nostru este doar aceea a lui Iisus Hristos, a părinţilor, a mărturisitorilor, a mucenicilor de care ne e mai plin azi calendarul decât ne sunt inimile...

Stăpânul nostru este Iisus Hristos, Dumnezeu venit printre noi oamenii ca să ne mântuiască, iar nu un episcop sau altul de Roma care se crede infailibil sau deasupra Sfintelor Sinoade. Părintele Cleopa a spus-o doctorului helvet cel venit să-i ceară sfat ca unui "om sfânt" - sfânt este numai Domnul Dumnezeul nostru. "La ce-ai venit la un cioban ?"

Ce au ei dar de căutat la ciobani ca noi ?

Cum spun părinţii, ecumenismul este coborârea rugii pe treapta ei cea mai de jos, prin chiar voia unor slujitori ai Bisericii, produsul masoneriei, panerezia timpurilor moderne. Pentru ascultarea sirenelor s-au pierdut multe suflete. Glasul mieros al lor începe cu lucruri simple. Primejdia este a uita acele taine asupra cărora nu veghem niciodată destul.

"Moartea, moartea, moartea..."... Gândul la ea este cea mai mare înţelepciune care păzeşte pe om de tot păcatul... Tot sfântul Vasile cel Mare ne face limpede ce ne aşteaptă şi pe noi dacă nu ne mai vindem sufletele, primind mai degrabă exilul : "Unde mă poţi exila unde nu este Dumnezeu?"