Wednesday, November 18, 2009

Prin Cuvânt, nu prin dialog !

Dia-log sau doar prin Logos ? Iată cum mărturisesc eu :

by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved

Copyright © 2009

Părinte, iertaţi şi binecuvântaţi !

Am selectat cu grijă pentru sfinţia voastră un studiu care a strâns mai toate datele cunoscute contra programului politic de otrăvire ce ni se pregăteşte, mai pe faţă, mai pe ascuns. Sunt direct implicat, ca generalist, deoarece mi se cere să încalc jurământul lui Hipocrat, să merg, mobilizat de prefect, în centre de vaccinare, pentru ca guvernul să otrăvească cu mâinile mele, spălându-se pe ale sale.

Bolnavii în grija cabinetului Sfântului Andrei sunt desigur abandonaţi, fariseic, pe timpul rechiziţionării mele, chiar de sunt grav bolnavi, în numele "intereselor superioare" chipurile, ştiinţific demonstrate. Mă întreb mai jos cum de am ajuns aici, apoi ce am de făcut eu, ce-mi rămâne deci, de făcut, concret.

De la început vă spun, chiar ameninţat cu amendă sau închisoare, sau cu amândouă, că eu nu mă duc unde mă cheamă "ştiinţa" infuză a guvernului Franţei. Mitropolia noastră are preot pentru închisori, nu rămân eu singur...

Dar mai e ceva : aceste date, chiar cum sunt ele, la vedere, nu mai interesează, se pare, decât pe "conspiraţionişti" ori pe "anarhişti" - oricum doar pe "marginali". Datele pure nu mai interesează, cum văd, nici pe cei (sau poate mă înşel eu ?) care mai vor un "dialog" între ştiinţă şi teologie.

Într-adevăr, în asemenea măsură a decăzut judecata critică încât noi nu mai comentăm azi aceste date despre "ştiinţă" sau mizeriile ei, dar nici măcar nu le mai evaluăm.

Invocând diverse alte preocupări, noi lăsăm altora grija de a comenta datele acestea, iată, arhicunoscute. Totul se petrece de parcă moartea, provocată prin vaccinuri, (administrate obligator, chipurile, pentru a o evita) nu ar fi un subiect demn nici măcar de o dezbatere academică.

Repetăm astfel doar ceea ce vederea noastră în tunel ne mai împinge să alegem ca "obiective", tot aşa cum eu de pildă, schimb iute un canal de tele-viziune cu altul, când nu-mi place ce văd. Discernământul, nefiind unul al smereniei, a pierit, se pare, cu totul.

Programul politic prezentat drept ştiinţă salutară (vaccinuri, prevenire, progres), este de fapt doar un program ucigaş banal, ce manipulează uneltele ori, mult mai grav, doar uneltirile ştiinţei (otrăvuri, abortive, infecţii, în chip de vaccin). Când le mai punem totuşi concret problema de bază, problema otravei pe care ne-o varsă în trup, "experţii" (plătiţi cum sunt de către otrăvitori) invocă "secrete militare".

Am deci aici, chiar dacă nu mai e vorba de un dialog, câteva argumente ontologice contra acestui program politic. Sunt doar argumente ontologice, deoarece eu nu sunt teolog. Am convingerea că ştiinţa este încheiată, deci cred că putem formula deja o judecată de valoare asupra vieţuirii ei, cum am văzut, în chip vădit limitate.

Moartea acestui magisteriu este constatată de specialistul din mine, care afirmă că ştiinţă nu există fără metoda aceea specială de a deduce puncte de vedere noi din analiza datelor experimentale, observate într-un duh de pricepere sporită (teorie).

Argumentele mele contra dialogului cu o ştiinţă deja moartă sunt prin urmare ontologice. Evenimentele ne pun deci în faţa unei probleme ontologice, înainte de a fi gnoseologice.

De ce ? Totul, cum se vede, se petrece deja prea iute, luându-ne in corpore într-un Maelstroem la vale, dar într-un duh de loc ortodox :

Când discutam, înainte de evenimentele actuale (impunerea vaccinurilor - ce vor veni de facto obligatorii nu doar pentru medici, deoarece legea OMS este doar o dictatură mascată sub un chip fals de urgenţă sanitară), aveam deja probleme insolubile ale "dia-logului". Acestea erau în principal probleme semantice, mai ales în tentativele de a pricepe, sau numai de a defini - a defini măcar de care ştiinţă, de care teologie, şi de care dialog era vorba.

Iar acum iată, avem mai degrabă probleme ontologice.

Întrebarea pe care mi-o pun este, prin urmare aceasta : există oare domeniul unui dialog între ştiinţă (fie aceea măcar strict “obiectivă” - deşi, sincer, nu pricep această “apriorie” în experienţa noastră a inimii în care nu s-a coborât încă mintea) şi teologie (fie aceea măcar a noastră, cea a Sfintei Tradiţii) ?

Într‑adevăr, cum oare se mai poate dialoga cu cei care nu au pe Dumnezeu în “universul discursului” lor, folosind ştiinţa doar împotriva creaţiei lui Dumnezeu ? Acum e vremea de ales, cum spune părintele Iustin Pârvu, între mărturisire, şi o "ponderare" căldicică, ce mai amână un pic boala pân's-o coace poama...

Apoi, şi oare în ce duh putem noi mărturisi pe Hristos celor ce-L hulesc, sau cred doar că-L pot “ocoli” prin “ipoteze” ?

Căci ştiinţele sunt, iată, doar unelte ale păcatului, când nu sunt de-a dreptul uneltiri contra creaţiei lui Dumnezeu, pe care cineva o vrea distrusă, pe scară planetară, ca acuma.

Iar ştiinţele despre ştiinţe nici măcar nu fac o filosofie a ştiinţei…

Omul se face doar (când nu se desface), Domnul singur face...

Libertatea omului este întreagă - aceea a alegerii. Doar după roadă se cunoaşte totul...

Identitatea mea este doar aceea a celui ce primeşte Sfântul Trup. Nu mă definesc ca scientist. Sunt definit de ceea ce cred şi sunt, nu de ceea ce cred că ştiu. Sfântul Grigorie Palama avea dreptate - Fiinţă nu ştiinţă !

Făcătura ştiinţei, căci nu putem numi concepţie (doar Domnul creează lumea) nu trece de fel de heliocentrism, evoluţionism şi relativism.

Acestea sunt ireconciliabile cu isihia, cu dragostea de Domnul, şi de Cuvântul Lui. Plăsmuirile "ştiinţei" sunt ireconciliabile cu ortodoxia, întocmai cum "ideile" lui Varlaam Calabrezul sunt ireconciliabile cu isihia, aşa cum a scris în anatema lui contra lui Varlaam, sfântul Grigorie Palama.

Iar acum, făcătura ştiinţei, nu trece nici măcar de păstrarea a ceea ce ne-a lăsat, în mila Sa, Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Cei ce uneltesc pe seama ştiinţei vor să distrugă, cum vedem, doar ceea ce a făcut, apoi a răscumpărat din cădere, jertfindu-se, Domnul nostru Iisus Hristos în nesfâşita Sa milă pentru noi.

Care este deci criteriul ce ne mai rămâne în acest timp ?

Domnul ! Nici un criteriu nu rezistă dacă acest criteriu nu coboară direct din criteriul veşnic, realissim, prim şi ultim, care este “Cel ce este”.

Nu Domnul face ştiinţă, ci oamenii o fac, oamenii care vor să ştie fără să-L ştie. Ce fel de ştiinţă mai e aceasta?

Mi se pare, în concluzie, bazându-mă pe ceea ce văd tot mai des cu inima, că nu putem împăca într-un duh şi într-un Cuvânt ştiinţa (care este deja încheiată, după cum scria Constantin Noica), şi cultura Duhului.

Prin ştiinţă nu putem atinge de fel cultura Duhului, oricât am fi noi de buni şi darnici cu “obiectivii”.

Acestea nu se pot împăca deoarece există, cum a rostit părintele Rafail, o singură moarte - moartea necunoaşterii de Dumnezeu.

Acum începem să vedem unde ne duce această necunoaştere, de care, din păcatele ei, se face vinovată ştiinţa.

Ca în orice dialog real, unde nu este cuminecare, nu e nici comunicare.

Mântuitorul nu ne-a chemat la dialog cu cărturarii şi cu fariseii.

Mântuitorul ne-a chemat la El.

Pentru ca să ne mântuim, să ne ferim deci de "ştiinţa oamenilor" sau de roadele ei otrăvitoare, pentru că minciunile după roadele lor se cunosc!

Nu cu "vaccinarea" otrăvitoare scap eu nevătămat, ci cât mai curat, cu El pe Sfânta Cruce.

Rugaţi-vă pentru mine să ridic sabia Duhului, apoi chiar spada credinţei, ca sfinţii neamului românesc, iar nu să-mi plec grumazul făcându-mi iute metanoia dia-logului cu cei ce ucid chiar acum creaţia lui Dumnezeu! Dacă mi se cere să fac rău pentru că sunt, chipurile, medic, eu vreau să fiu doar preot, în slujba Domnului.