Cauzele Creştinării Dacilor

by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved

Copyright © 2009

Aceastea sunt de găsit atât mai sus, în partea încreştinării, cât şi în cadrul mai larg al acestor cunoştiinţe despre etnogeneza românilor :

Vecini ai Imperiului roman încă de mult înaintea naşterii Mântuitorului, dacii ofereau privirii „ tuturor ” scriitorilor antichităţii imaginea unui popor unitar, cu o organizare impresionantă a vieţii religioase. De la Platon la Iosif Flaviu ( Iosephus Flavus ) şi de la Sfântul Iustin Martirul la Tertulian ( faimosul Părinte al Bisericii din Cartagina, de la sfârşitul secolului al doilea d. Hr.), pasajele relevante privind „ exemplul dacic ”, de la Zalmoxis la Abaris Hiperboreanul „ Abaris Din Miază-Noapte ” sunt „ edificatoare ”.

Tertulian ( Quintus Florus Septimius Tertullianus ) afirmă chiar, în mod concret şi explicit, în „ Adversus Iudaeos ”, că Dacii sunt discipolii lui Hristos.

Spre deosebire de neamurile încreştinate mai târziu, şi câteodată doar „ de sus în jos ” – „ cu toporul ”, prin forţă - uneori exercitată din partea unui „ singur ” conducător militar, ca Sviatoslav din Kiev pentru ruşi sau Sfântul Ştefan, regele român al ungurilor din Panonia - dacii nu au avut nevoie de alt ordin. Ei nu erau de fel popoare migratoare, în ciuda marii lor râspândiri est-, sud-est şi central europene.

Astfel, ei au primit pe Hristos „ de jos în sus ” – „ de la opincă la vlădică ”, pe îndelete, armonios, în fiecare fossatum - fsat ( sat ) - şi în fiecare vatră, de la deal la vale, apoi iar la deal, spre locurile mereu tainice, în veci neatinse de străinii de neam, din creştetul munţilor.

Creştinismul românesc, cum afirma părintele Dumitru Stăniloae a fost unul de dor şi de taină. Pustniciile sau sihăstriile, schiturile sau chiar peşterile de acolo, locurile „ înalte ” şi „ puternice ” ale „ orizontului dacic ” nu au fost într-adevăr niciodată „ levatae ” ( luate ) de popoarele migratoare.

Marele „ Völkerwanderung ” - acela care le-a adus în Europa la mult timp după naşterea lui Hristos - nu le–a făcut pe acestea din urmă şi creştine ( iar alte popoare ne-migratoare, cum sunt lituanii şi letonii au rămas „ lifte ” păgâne până în pragul Renaşterii ). Ce se întâmplă deci cu motivele încreştinării în masă şi străvechi a strămoşilor românilor ? Ele sunt esenţiale :

Deşi dacii aveau puterea militară durabilă pe care romanii o atestau de obicei prin calificativul de „ Barbaricum ”, – dovada existenţei unei autorităţi centrale militare, foarte bine stabilite - ceea ce caracteriza mai degrabă pe strămoşii românilor erau mai ales continuitatea milenară a unei tradiţii spirituale neîntrerupte, un sistem armonios de comerţ pan-european, şi o economie de subzistenţă, dar bine susţinută.

Acestea sunt, întru totul, condiţii care au pregătit încreştinarea dacilor într-un fel statornic, durabil, organic, iar acum şi bine dovedit istoric şi arheologic. Orice alt mod de a vedea lucrurile este o pondere de ciocoime a culturii, nu Duh, apoi nici chiar informare.